Despre noi – unitate protejata

unitate protejata

Cum am devenit unitate protejata?

unitate protejata
unitate protejata

MILEVA CONSULTING SRL – unitate protejată – a fost înființată în anul 2009, ca societate suport pentru companii care aveau nevoie de serviciul de securitate și sănătate în muncă.

Prin activitățile derulate, Mileva Consulting a avut ca parteneri mai multe categorii de clienți – entități private, în contracte comerciale sau în cadrul contractelor desfășurate în proiecte cu finanțare europeană, POCU, cărora li s-a dedicat cu foarte mult profesionalism și expertiză de specialitate.

De la momentul înființării, societatea a organizat cursuri de educație non-formală, în prima fază, începând din cursul anului 2020, devenind ulterior furnizor autorizat, făcând parte din Registrul Național al furnizorilor de formare profesională continuă. În acest sens, societatea este autorizată ca și furnizor autorizat de formare profesională continuă de către AMPIS București pentru următoarele coduri COR: Agent de curățenie clădiri și mijloace de transport, „Competențe digitale de utilizare a tehnologiei informației ca instrument de învățare și cunoaștere”.

Formatorii implicați în procesul de formare dețin experiență în domeniul competențelor digitale, de mai bine de 3 ani.

Începând din 2023, societatea a avut în implementare un proiect în cadrul POCU, ID 157649, în cadrul căruia a format 120 de persoane în meseria de „Agent curățenie clădiri și mijloace de transport”, proiectul fiind finalizat în decembrie 2023. În cadrul proiectului, au fost organizate cursuri pentru un număr de peste 100 de persoane, ajutând persoanele din Grupul Țintă să-și îmbunătățească statutul pe piața forței de muncă.

Totodată, firma are expertiză și în domeniul economiei sociale, acordând consultanță și sprijin entităților în vederea obținerii atestatului de întreprindere socială, precum și realizarea raportărilor specifice.

 

Ne-am dedicat cu profesionalism fiecărei persoane în parte care a fost formată, oferindu-i metodele și informațiile de care avea nevoie în mod personalizat pentru o eficiență cât mai bună în acest sens. Un exemplu în acest sens îl reprezintă implicarea societății noastre în cadrul proiectului RO 2020/ ACFA6.1RR_05, proiect în care Mileva Consulting a predat limba română unui  număr de 74 de cetățeni ucraineni, în cadrul proiectului „Solidaritate Fără Frontiere – capacitatea persoanelor refugiate din Ucraina pentru autonomie și incluziune”.

 

 

 

Feedback-ul primit din partea asociațiilor/societăților partenere/beneficiarilor căror le-am furnizat formare profesională și consultanță de specialitate ne-a dat încredere în forțele proprii, astfel încât să putem expertiza acumulată la dispoziția unui proiect orientat de asemenea pe segmentul de formare profesională a personalului din cadrul societăților ce activează pe codul CAEN 80 – Activități de investigații și protecție și respectiv 14 – Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte.

 

Totodată, colaboratorii firmei au o experiență vastă în implementarea a peste 20 de proiecte POSDRU, precum și implementarea de proiecte PNDR, Phare Twinning, JICA Projects, proiecte START UP, proiecte START UP plus, proiecte finanțate din fonduri de preaderare UE, experiență ce va fi adusă în cadrul parteneriatului pentru buna derulare și implementare a proiectului în care a fost implicată.

Nu în ultimul rând, începând din 2022, societatea deține un Departament dedicat intitulat Unitate Protejată, în care activează persoane cu dizabilități și care prestează diverse activități pentru societăți partenere. Astfel, societatea noastră ajută persoanele cu dizabilități angajate pentru integrarea lor pe piața forței de muncă, respectiv în vederea atingerii unei vieți cât mai normale, oferindu-le sprijinul în a avea un loc de muncă și un venit permanent în contextul în care marea majoritate a persoanelor cu dizabilități sunt de cele mai multe ori marginalizate și aflate la limita excluziunii sociale.

Raport activitate Unitate protejata 2022

Raport activitate Unitate protejata 2023

Raport activitate Unitate protejata 2024